Pizza Alecului

Print Friendly, PDF & Email

Nu e cea mai simpla misiune, aia de a te abtine atunci cand ai sub nas pizza.

Cui nu-i place pizza?!

Eu una ma innebunesc dupa ea. Si Alexandra (Alecu pentru cunoscuti) la fel. Iar, spre deosebire de mine, care ma ocup intens cu o dieta in care numar si caloriile aerului, Alexandra  are ca preocupare principala cresterea. Asa ca din cand in cand o mai distrez cu cate o pizza.

E de altfel unul dintre putinele momente in care reusesc sa o pacalesc sa intre in bucatarie, cu exceptia datoriei ei de a pune si de a strange masa... de care uita din ce in ce mai des. La aproape 11 ani, e de inteles ca nu se omoara dupa datorii de genul asta. (Nu-i bai, ii amintesc eu!)

Asadar...

Aluatul (pentru 4 portii maaari sau vreo 6 mai mici; de obicei, fac mai mult si il pastrez portionat in frigider in folie.):

  • 1 kg de faina alba (uneori, dupa chef, scad 100-200g de faina si pun in loc aceeasi cantitate de malai fin)
  • 1 lingurita de sare
  • 2 pliculete de drojdie de bere uscata
  • 4 linguri de ulei de masline
  • 1 lingura rasa de zahar
  • 600 ml de apa calduta

Umplutura (pentru o singura portie):

Uneori, mai adaug un strop de busuioc sau oregano... sau de-amandoua.

Cum procedez:

Intr-un ibric maricel sau un bol - cat sa-ncapa! - amestec apa cu uleiul, zaharul, sarea, si drojdia, pe care le las impreuna cateva minute, vreo cinci. In timpul acesta, pregatesc faina pe plansa... bine, plansa este de fapt blatul bufetului pe care il curat bine inainte. ;) Fac o gaura in mijloc si adaug, dupa ce trec minutele de asteptare, apa impreuna cu restul ingredientelor din ea, incorporand incet cu ajutorul unei furculite astfel incat sa nu o ia lichidul la vale. Pentru mai multa siguranta, se poate pune fara grija faina intr-un castron mai mare amestecand acolo pana la consistenta unui aluat elastic. Cand e gata, pun aluatul intr-un castron "stropit" cu faina, presar si pe deasupra si acopar cu un servet curat, un pic umed, si las la crescut la cald cam o ora.

Inainte de cuptor...

Sigur gasesc eu ceva de facut in ora aceea, sa treaca timpul mai repede: de exemplu, ma apuc sa pregatesc restul. Alexandrei ii plac toppingurile cu ciuperci, salami, ardei, ceapa, rosii... si evident, mozzarella. Ah, si se omoara dupa patrunjel.

Cand s-a scurs timpul si aluatul e frumos crescut, il mai framant un pic sa scot tot aerul, apoi il portionez si incep sa intind placinta... De obicei, fac asta fara sa folosesc un sucitor, intinzand aluatul la inceput cu degetele, apoi tinandu-l "atarnat" si lasandu-l sa se labarteze singur, schimband din cand in cand pozitia, astfel incat sa obtin o forma rotunda si o grosime de cam jumatate de centimetru. Aproape rotunda, ca sa fiu sincera. ;) Pare complicat? Nu e deloc!

In mod obisnuit, ce nu folosesc chiar atunci, pun in frigider in folie de plastic.

Ung totul cu sos de rosii... si aici intervine Alexandra cu ciupercile, ardeii si restul. Mie imi ramane finalul, adica sa acopar totul cu mozzarella. Cand terminam (ne ia cam zece minute), pornesc cuptorul la 200 de grade, si las si cuptorul sa se incalzeasca, si pizza sa se mai odihneasca inca zece minute.

Se face repejor apoi... in jur de un sfert de ora si e gata, buna si crocanta. Yum yum!

Pare mult de munca pentru o pizza? E mai simplu de comandat? Hmmm. Noi ne indoim. Mai ales a doua zi cand Alexandra ma intreaba daca "nu mai facem si noi, mai mama, o pizza?!"... doar scot aluatul din frigider, il las 20 de minute sa se incalzeasca... si reincepem distractia. :)

Si calda din cuptor...

Pofta buna!

  1. Minunata mea verisoara a decis sa ni se alature. La cat mai multe retete... Multumesc coana Monica!

Scrie si tu o vorbulita


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>