Sa incep cu o mica clarificare. Eu mananc orice mai putin dovlecei (si prefer pestii fara oase). Stiu, sunt hranitori, au un gust deosebit, dar nu. Este o poveste lunga pe care am sa incerc s-o fac scurta. Cand eram eu mititel (adica undeva in jur de 15 ani) am venit acasa seara, dupa o joaca cu mingea prin parc (da, pe vremea aia ne mai si jucam, nu stateam toata ziua in fata computerului cum se procedeaza astazi). Nici nu am apucat sa ma dezbrac bine ca m-a si luat maica-mea sa trec la masa, ca nu se poate sa stau nemancat si alte lucruri asemanatoare. Mi-e nu mi-era foame deloc dar rugamintile si tanguirile mele nu au avut niciun efect. Odata pus la masa... vine si mancarea... mancarica de dovlecei... Pune mana si mananca, alta solutie nu aveam. Cum necum am mancat tot ce mi se pusese in farfurie. Dupa o vreme m-am bagat in pat pentru ca nu ma simteam prea bine. Peste noapte am facut o indigestie de toata frumusetea. Frisoane, febra, valuri de transpiratie (transpiratie ba calda, ba rece). Ce mai... eram intr-o stare jalnica. Au chemat ai mei salvarea ca nu stiau ce e cu mine. Ce au facut cei de la salvare nu mai stiu. In cateva zile mi-am revenit. Doar fizic... in momentul in care ma gandeam la dovlecei ma si lua raul. Din ziua aceea nu am mai manancat dovlecei. Un singur cubulet de dovlecel daca era in ciorba, de exemplu, il simteam inainte s-o gust si o refuzam, mai mult sau mai putin politicos. Dupa mai bine de 15 ani de "abstinenta", acum e ceva mai bine, in sensul ca pot sa-i tolerez prin frigider sau in raza mea vizuala sau pot sa pun mana pe ei. Cu mirosul mai am de furca.
Gata cu amintirile astea din copilarie. Intr-o zi ne-am dus noi frumusel prin piata sa cumparam "materie prima" pentru Salata verde cu feta, kiwi si zmeura, care intre timp a devenit Salata verde cu feta, kiwi si afine. Cand esti in piata, cu Monika, este destul de greu sa te limitezi doar la lista care o ai facuta acasa. Ce rezulta din chestia asta?! Cum stiu ca Monikai ii plac foarte mult dovleceii, iar pe cateva tarabe erau expuse niste exemplare tinere si proaspete si nu isi putea lua ochii de la ei ii zic: "Nu ai decat sa ii cumperi, dar tu ti-i faci". Raspunsul a fost foarte prompt: "Desigur! Abia astept!"
Am ajuns acasa si imediat am fost dat afara din bucatarie de tornada pe care o formase pofta pentru dovlecei si nerabdarea Monikai de a gusta din viitoarea "Mancarea de dovlecei".
Din povestite am aflat reteta pe care o scriu aici. Foarte simpla si usor de facut de cineva care se impaca bine cu dovleceii si nu are ceva la "scufita" cu ei, ca mine.
Ingredientele:
6 dovlecei mici
2 rosii potrivite
2 cepe potrivite
5 catei de usturoi
cateva fire de marar tocate marunt.
cateva linguri ulei de masline
sare si piper dupa gust
S-a tocat ceapa si s-a pus la calit in uleiul incins, dupa care s-au adaugat rosiile taiate potrivit, dovleceii taiati rondele, usturoiul feliat subtire, sarea si piperul. Cand dovleceii si-au lasat zeama si s-au inmuiat, se stinge focul si se adauga mararul. Se mai lasa vreo 15 minute ca mancarica sa ia aroma de la marar si gata. Tocmai buna de mancat.
Pofta buna.
Da, da, bravo Monika! F buna mancarea de dovlecei. Si eu am de furca cu barbatu-meu pe tema asta :)
Las', ca ne ramane noua mai mult ;) Dovleceii sunt grozavi, asta e clar. Merci pt impresie.
Monika vreau sa te anunt ca am la tara o plantatie de dovlecei de toata frumusetea. Problema o sa fie cand o sa-i dau lui Ionut ca sa-i aduca la tine! :)
Ionut, sa stii ca sunt in asentimentul tau.... nu sufar dovleceii...dar deloc :)
ar mai fi si altele, dar prefer sa nu le detaliez...
totusi nu ai zis daca ai mancat sau nu mancarea facuta de Monika....
Nu... Nu pot sa mananc asa ceva... pur si simplu mi se face rau...
Am fost acum putina vreme plecati intr-un weekend pe langa Bucuresti si gazda a zis ca ne da sa mancam o ciorba foarte buna.
Foarte buna pentru altii... am simtit dovleceii din ciorba imediat cum a iesit cu farfuriile din bucatarie, si evident am spus "Eu spun pass, la ciorba asta buna"! A spus femeia ca asa ceva nu a mai vazut niciodata! :)