Fara zahar, dar cu chimicale

Print Friendly

Fara zahar, dar cu chimicaleSfatul producatorului este unul corect: stil de viata sanatos. Acesta nu poate fi urmat daca se consuma Red Bull Sugar Free, in principal din cauza indulcitorilor chimici de sinteza cu potential cancerigen.
de Mihaela Ionescu
22/06/2009

Red Bull Sugarfree este un produs profund dezechilibrat din punct de vedere nutritional, fara valoare biologica, avertizeaza profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare.

Apa carbogazoasa este principalul ingredient, in ea dizolvandu-se o serie de aditivi alimentari sau alte substante cu potential daunator asupra organismului. Dintre acestea, cei doi indulcitori chimici de sinteza sunt cei mai periculosi, amandoi fiind incriminati in aparitia cancerului.

In lucrarea "Biblia Alimentara", prof. Mencinicopschi scrie despre aspartam: "Doza zilnica admisa este de 40 mg/kg corp, raportandu-se de-a lungul timpului efecte adverse ca oboseala, ameteli, halucinatii, iritabilitate, dureri de cap, palpitatii, anxietate, dureri articulare, spasme musculare, pierderea memoriei si cancere de creier".

La fel de periculos este si acesulfamul K, despre care specialistul nostru spune ca poate induce stres metabolic, avand potential cancerigen.

Taurina poate afecta buna functionare a ficatului si a inimii, ducand chiar la deces, se arata intr-un studiu realizat in urma cu un an de Institutul Federal pentru Evaluarea Riscurilor din Germania. Specialistul nostru atrage atentia ca nu este indicat ca acest produs sa fie consumat in combinatie cu alcoolul, pentru ca acesta ii potenteaza efectele nocive. Vitaminele adaugate in Red Bull Sugar Free nu au nici o valoare biologica, din cauza multitudinii de aditivi alimentari adaugati.

In urma analizei informatiilor inscrise pe eticheta, prof. Mencinicopschi ne spune ca produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor insarcinate si care alapteaza, cardiacilor, celor care sufera de maladii renale, hepatice, gastrointestinale, bolnavilor de cancer.

ETICHETA
Bautura cu taurina si cofeina ce contine indulcitori - continut ridicat de cofeina (32 mg/100 ml). Apa carbogazoasa, corector de aciditate: citrati de sodiu E331, taurina (0,4%), gluconodeltalactona E575 (0,24%), indulcitori (acesulfam K E950, aspartam E951), cofeina (0,03%), inositol, vitamine (niacin, acid panthoteic, B6, B12), arome, agent de ingrosare guma xanthan E415, coloranti caramel E150, riboflavina E101.

Contine o sursa de fenilalanina. Continut nutritiv/100 ml: energie 14 kj (3 kcal), proteine 0g, carbohidrati 0g (din care zahar 0g), fibre 0g, grasimi 0g (din care saturate 0g), sodiu 0,08g. Vitamine: niacin 8 mg/44%DZR, avid panthoteic 2 mg/33% DZR, B6 2mg/100% DZR, B12 2Ïg/200% DZR. Se recomanda o dieta variata si echilibrata si un stil de viata sanatos.

Sursa: http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-consum/fara-zahar-dar-cu-chimicale-512158.html

Scrie si tu o vorbulita


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>