Hrean cu 5 E-uri

Print Friendly

Hrean cu 5 E-uriPrepararea hreanului ras este o activitate care nu dureaza mai mult de zece minute. Gospodinele care nu au insa acest timp pot cumpara un produs de-a gata, numai ca trebuie sa fie atente ca pe langa hrean mai cumpara si o multime de aditivi alimentari.
de Mihaela Ionescu
18/03/2009 (Actualizat 07:00)

Hreanul ras in otet Kiskunfélegyházi are in compozitie cinci aditivi alimentari, unii dintre ei periculosi pentru sanatate. Faina de seminte de guar E412, guma xanthan E415 si faina de seminte de carruba E410 pot provoca probleme ale tractusului digestiv. E412 poate provoca greata, crampe, alergii, eczeme sau poate intensifica crizele de astm. Guma xanthan este incriminata in interferarea cu absorbtia lipidelor si a sarurilor minerale, iar faina de seminte de carruba are actiune laxativa, si in cazul persoanelor sensibile poate provoca alergii. In plus, fiind inecat in atatia aditivi alimentari, hreanul isi pierde proprietatile nutritive si nu va veti mai putea bucura de efectele benefice pe care le-ar putea avea.

Antioxidant periculos
Lista aditivilor periculosi este completata de antioxidantul metabisulfit de sodiu E223, care are si el o serie de efecte adverse. Dintre acestea, cel mai grav este faptul ca impiedica fixarea vitaminei B1. De asemenea, metabisulfitul de sodiu produce dureri de cap, ameteli, provoaca afectiuni intestinale si declanseaza astmul de sulfit. Produsul analizat este dezechilibrat din punct de vedere nutritional, ne spune profesor doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare, bazandu-se pe normele impuse de Regulamentul European 1924/2006. Hreanul ras in otet Kiskunfélegyházi are in compozitie un exces de glucide (zahar) cu absorbtie rapida, care epuizeaza functia pancreatica, dar si lipide de origine vegetala. De asemenea, produsul analizat contine si o cantitate insemnata de sare.

Concluzia specialistului
In urma analizei ingredientelor inscrise pe eticheta, specialistul ne spune ca produsul analizat nu este recomandat copiilor, femeilor insarcinate si care alapteaza, supraponderalilor si obezilor, persoanelor cu afectiuni cardiace, renale, dermatologice, hepatice, celor cu alergii, bolnavilor de cancer, celor care sufera de diverse maladii ale tractusului digestiv, astmaticilor. Diabeticii vor cere sfatul medicului specialist si vor tine cont de cantitatea de glucide in cazul in care doresc sa consume acest produs. Persoanele care sufera de intoleranta la lactoza vor testa inainte de consum o cantitate mica de produs pentru a vedea care este reactia organismului.

Ingrediente
Hrean, apa, otet, zahar, ulei vegetal, sare iodata, acidifiant acid citric E330, subs tante de ingrosare: faina de seminte de guar E412, guma xanthan E415, faina de seminte de carruba E410, lapte praf, antioxidant metabisulfit de sodiu E223, condimente.

Sursa: http://www.jurnalul.ro/stire-bun-de-consum/hrean-cu-5-e-uri-146426.html

Scrie si tu o vorbulita


NOTE - You can use these HTML tags and attributes:
<a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>